Editorial

Lectia


Ce lectie ne serveste pana la urma criza? Lectia cumpatarii si chibzuintei, se pare. Suntem dispusi sa primim o astfel de lectie? Este oare omenirea pregatita sa o asimileze? Pare ca nu. Avem aversiune pentru introspectie - o consideram o pierdere de timp si ... timpul inseamna bani (doar atat!?). Gandim greoi, actionam pe masura. Pentru a-mi flexa neuronul mi-am propus un exercitiu de perspectiva diferita asupra realitatii curente, pornind de la constatarea ca aceasta este o permanent surpriza neplacuta pentru noi toti. Mereu ne trezim luati prin surprindere de evenimentele, multe aparent accidente, dar, la o observatie mai atenta, ajunse rapid normalitate. Generalizata incapacitate de predictie a viitorului (una dintre normalitatile curente mai noi), cu care prezentul ne propune sa ne obisnuim rapid, este un exemplu. Se pare ca trebuie sa ne acomodam cu faptul, incomod altfel, ca avem, la nivel macro, un control limitat asupra viitorului (nu analizam acum cauze). Aparent suntem prinsi intr-o capcana: oamenii nu stiu sa reactioneze in conditii de impredictibilitate a viitorului. Sunt inerti. Chiar si asa, oricat de turbulenta si de paralizanta este actualitatea, exista totusi o marja de actiune corecta imediata pentru fiecare dintre noi. Chiar daca vizibilitatea este zero, orientarea se poate face. Si aceasta este data de constiinta. Oricat de lipsiti de solutii macro am fi toti, fiecare in parte are sansa sa se salveze. Discernuta la nivelul fiecaruia, actiunea corecta poate salva, simultan, individ si colectivitate. Consultandu-ne constiinta avem la dispozitie mutari imediate corecte ce ne pot pune pe un drum bun si ne pot mentine speranta. Altfel putem sa ratam lamentabil, tot asteptand de la altii. Raspunderea individuala este astfel mai mare aceste vremuri. "Prin ceea ce alegem sa facem acum, ne construim viitorul", spunea cineva. Avem aceasta libertate,dar suntem perplecsi si vexati. Suntem lipsiti de reactie.Asteptam de la altii. (Nu scuz pe nimeni.) Suntem avizi de raspunsuri, dar prea putin dispusi si pregatiti sa le cautam singuri. Toti dorim ca solutiile sa vina de altundeva decat de la noi. Ni se pare inacceptabil ca ne aflam intr-un punct cu vizibilitate zero al traseului global. Un punct de inflexiune strategica la nivel planetar. Gandim ca cineva trebuie sa stie ce e de facut si, cei ce poarta raspunderea, nu noi bineinteles,"sa vina sa ne spuna ce trebuie sa facem." Nu ne mai pierdem timpul cu intrebarile fundamentale - ce ar produce solutiile fundamentale de care avem nevoie acum. Cine isi mai intreaba constiinta (ce-i aia?) inaintea unei actiuni? Imitam, superficiali,"retete de succes" asimilate fugar (fast food thinking?): consultam indicii Fitch, Moody's, S&P (parca din ce in ce mai subiectivi),teorii economice tabu (pleostite de realitate), experiente corporative "esentiale", comportamentele operationale ale multinationalelor, deciziile "statelor civilizate" (din care a venit criza, printre altele), rapoartele Uniunii (UE), tot felul de dogme birocratice si strict operationale intr-un anumit context (care pare ca nu se mai verifica acum), dar ne consultam din ce in ce mai putin constiinta. Inregimentati,toti alunecam la suprafata lucrurilor si ne plangem de fapt de esecurile profunde, adanci ale optiunilor noastre - colective(deci si ale noastre), dar atribuite altora. Suntem superficiali,grabiti si pasivi si din cauza asta ni se intampla lucruri care ne surprind si cu care... nu suntem de acord. Oricine este de vina, dar nu noi! Avem un exemplu, intorcandu-ne catre noi:"romanii sunt de vina, nu eu. Asa sunt ei, nu eu." De cate ori nu am dedus din discursul majoritar aceasta evaluare ascunsa? Toti ne dezicem de suma efectelor negative ale aceluiasi tip de comportament, comun majoritatii. Toti avem suma noastra de mici lasitati, de abandonuri cotidiene de la constiinta. Superficialitatea si pasivitatea noastra sunt cauzele evenimentelor care ne surprind neplacut. Pasivitatea produce consecinte la randul ei, nu doar actiunea hotarata. Suntem oare dispusi sa acceptam asta si implicit sa ne asumam responsabilitatea actelor (sau pasivitatilor) noastre? Suntem pregatiti sa invatam lectia asta? Nu aveti impresia ca Romania este scara blocului? Un spatiu al nimanui. Abandonata, dar folosita de toata lumea. Si ar putea sa fie a tuturor, pentru fiecare. Studiile arata ca in absenta dopaminei oamenii se simt plictisiti si inerti. La noi, dopamina ar trebui sa vina nu dintr-o tehnica speciala de entertainment, ci dintr-o motivatie intrinseca, ajutata de constiinta - uitata in contextul actual.In situatia in care ne aflam acum, in mod normal, toti ar trebui sa fim motivati organic sa gandim si sa actionam. Ghidati de constiinta.

Onut Iliescu